Măsuri cu privire la starea de libertate. Menţinerea măsurii arestării preventive prin hotărârea primei instanţe

                                   

 

C. proc. pen., art. 350

            Spre deosebire de verificările periodice privind arestarea inculpatului pe care instanţa este obligată să le facă în cursul judecăţii, în conformitate cu prevederile art. 300² şi art. 160^b C. proc. pen., pronunţarea cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive prin hotărârea primei instanţe, în condiţiile art. 350 C. proc. pen., este un accesoriu al soluţiei pe care prima instanţă o pronunţă cu privire la fondul cauzei, depinde de această soluţie şi, prin urmare, nu reclamă o dezbatere separată asupra menţinerii măsurii arestării preventive.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 178 din 20 ianuarie 2011

Declararea recursului. Cerere de recurs formulată prin e-mail

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

 

                       C. proc. pen., art. 187 alin. (1) şi (2), art. 366, art. 385⁴

 

În cazul în care partea formulează cererea de recurs prin e-mail, respectarea condiţiei privind exercitarea în termen a căii de atac se stabileşte în raport cu data înregistrării cererii de recurs la registratura instanţei, iar nu în raport cu data presupusei emiteri a mesajului în formă electronică.

Plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Competenţă după calitatea persoanei

 

C. proc. pen., art. 28¹ pct. 1 lit. b²), art. 40 alin. (1) lit. a), art. 278¹

Plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată privitoare la persoanele prevăzute în art. 28¹ pct. 1 lit. b²) C. proc. pen. – magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi procurorii de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi Curtea Militară de Apel -, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 278¹ C. proc. pen. după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, se soluţionează de către judecătorul de la curtea de apel, ca judecător de la instanţă căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Competenţa de soluţionare a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată privitoare la fapte care au legătură cu atribuţiile de serviciu ale persoanelor prevăzute în art. 28¹ pct. 1 lit. b²) C. proc. pen. aparţine judecătorului de la curtea de apel, conform art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., chiar dacă persoanele nu mai au calitatea care atrage competenţa de judecată în primă instanţă a curţii de apel.    

Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Elemente constitutive

 

                                         C. pen., art. 290

 

Constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit art. 290 alin. (1) C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 din acelaşi cod – prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod -, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice. Prin urmare, pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură privată, urmată de folosirea acestuia, să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 290 C. pen. este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecinţe juridice.

Achitare. Apel. Luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

 

                       C. proc. pen., art. 145

În cazul în care prima instanţă a dispus achitarea inculpatului, instanţa de apel poate dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 raportat la art. 145 C. proc. pen., privind existenţa probelor sau a indiciilor temeinice, în accepţiunea art. 68¹ C. proc. pen., că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

În raport cu soluţia de achitare dispusă de prima instanţă pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, soluţie pronunţată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanţa de apel nu poate reţine existenţa indiciilor temeinice, în accepţiunea art. 68¹ C. proc. pen., care să justifice luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, dacă nu a administrat nicio probă care să schimbe situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.

În raport cu dispoziţiile art. 290 C. pen., depunerea, în copie xerox, a unui înscris sub semnătură privată falsificat, într-o acţiune civilă în care nu a avut loc o dezbatere judecătorească, întrucât persoana care a depus înscrisul a renunţat la judecată, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., înscrisul neavând putere probatorie în procesul civil şi nefiind apt a produce consecinţe juridice

Deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept. Încadrare juridică

 

     

Legea nr. 143/2000, art. 4

 

În cazul deţinerii de droguri, fără drept, în scopul încadrării juridice corecte a faptei, în dispoziţiile art. 2 sau în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000 ori atât în dispoziţiile art. 2, cât şi în cele ale art. 4 din aceeaşi lege, trebuie să se stabilească dacă drogurile deţinute, fără drept, de inculpat erau destinate traficului ilicit sau consumului propriu ori atât traficului ilicit, cât şi consumului propriu. Nici pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 2 şi nici pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu se impune condiţia ca deţinerea de droguri, fără drept, să se prelungească în timp.

Pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu este necesar ca descoperirea faptei să aibă loc în momentul în care inculpatul deţinea drogul, fără drept – deci anterior consumării acestuia, ci este obligatoriu să se probeze că inculpatul a deţinut drogul, fără drept, în vederea consumului propriu. În caz contrar, reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000 ar fi posibilă numai în ipoteza prinderii în flagrant a inculpatului, ceea ce excede voinţei legiuitorului.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2332 din 9 iunie 2011